Proiect: Baby card

baby-cardAm realizat aceasta felicitare pentru o tanara domnisoara la botezul careia am fost intr-una din zilele trecute. Este o felicitare usor de facut si in acelasi timp transmite un mesaj specific evenimentului.

Pentru a o realiza aveti nevoie de un carton roz de dimensiuni A4, pe care sa il taiati la dimensiunile de 17×29 cm si pe care sa indoiti in doua. De obicei, in timpul indoirii, cartonul face niste cute destul de urate in locul unde este indoit (cu cat este mai gros cartonul, cu atat se va cuta mai tare). Pentru a evita acest lucru eu folosesc un bat de lemn de la inghetata, dar orice spatula este binevenita in acest caz 🙂

Grad de dificultate: Scazut
Timp de realizare: 30 – 45 minute
Materiale folosite:

1. Carton roz de dimensiuni A4
2. Cutterul ShapeCutter Plus de la Fiskars
3. Sablonul pentru cercuri de la Fiskars
4. Presa Big Shot de la Sizzix
5. Matrita set de litere de la Sizzix
6. o spatula

Pas 1: Taiem o bucata de hartie imprimata de 17×14,5 cm pe care o lipim pentru a obtine partea din fata a felicitarii.

Pas 2: Folosim cutterul ShapeCutter de la Fiskars si sablonul pentru cercuri, taiem 2 cercuri de dimensiuni diferite,cel mai mare de culoare roz, identica cu a cartonului de baza, iar cel mai mic de o culoare diferita pentru contrastul felicitarii.

Pas 3: Taiem cercul mai mic in 4 bucati, 3 dintre ele folosindu-le pentru a obtine imaginea caruciorului, si le lipim pe cercul mai mare impreuna cu alte 2 cercuri mai mici, folosite pe post de roti ale caruciorului.

Pas 4: Lipim cercul astfel obtinut pe fata felicitarii.

Inauntru am ales sa scriu un mesaj pentru micuta sarbatorita,si anume “Bun venit ! Maria Patricia “. Am folosit la litere aceeasi hartie ca si pentru fundalul felicitarii. Am taiat literele folosind presa Big Shot de la Sizzix si un set de litere tot de la Sizzix. Apoi am lipit literele si iata rezultatul!

Va doresc mult succes si, pana la urmatorul proiect, astept opiniile si sugestiile voastre 🙂

Iulia Dragomir

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.